Adama
Vinasa Rompak

Bio România pune în vânzare produsele ecologice şi pe internet

Publicat: 03 mai 2012 - 15:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică „Bio România” pregăteşte lansarea unui magazin online de vânzare a produselor ecologice iar la certificarea fermierilor care realizează aceste produse va colabora cu TUV Austria.

„Încă nu am semnat contractul, dar pot anunţa public, pentru că bazele colaborării au fost discutate şi ne-am pus de acord: Bio România va colabora pentru implementarea acestui standard privat adresat fermierilor pentru produse recomandate de Asociaţie cu TUV Austria, în parteneriat. Ei sunt un organism de certificare cu o reputaţie foarte bună şi de aceea ne-am şi orientat către ei. Cu asta se ocupă, au proceduri, au oameni instruiţi, iar noi venim cu standardele noastre. Întotdeauna echipele de audit vor fi mixte, formate dintr-un auditor de la TUV Austria şi un membru al Asociaţiei Bio România, care vor audita aceşti producători şi produsele recomandate de România”, a precizat Marian Cioceanu.

Potrivit preşedintelui Bio România, membrii acestei asociaţii, dar şi membrii simpatizanţi, vor putea achiziţiona produsele de pe acest site, cu discounturi cuprinse între 15% şi 20%.

Referitor la stadiul în care se află acest magazin online de produse ecologice, Marian Cioceanu a spus că acesta se află în lucru, o mare problemă reprezentând-o distribuţia. În acest sens, sunt în curs o serie de negocieri cu câteva firme de curierat rapid, mai ales pentru zonele mai îndepărtate. „Proiectul a demarat deja, însă avem multe probleme tehnice, plus că producătorii trebuie auditaţi după standardul Bio România. Practic, tehnic, platforma de site este gata, dar gama de produse pe care am putea-o oferi mâine este de 10 - 15 şi ne-am gândit că ar fi bine ca măcar de la 20 - 30 de produse în sus să oferim. Un termen realist pentru finalizarea proiectului este, probabil, luna iunie. În iunie sperăm că va deveni funcţional şi se va dezvolta pe măsură ce tot mai mulţi producători se vor alătura acestui program, dar şi în măsura în care cumpărătorii îl vor folosi. Din semnalele pe care le avem, cred că site-ul va fi un succes”, a conchis Marian Cioceanu.

Realizarea magazinului de vânzare online a produselor recomandate de Bio România face parte dintr-un proiect cu fonduri europene, care a demarat în octombrie 2011. Proiectul, care vizează promovarea produselor ecologice în România şi în Germania, are o perioadă de implementare de trei ani şi un buget de 1,3 milioane de euro. Contribuţia Uniunii Europene este de 50%, cea a Ministerului Agriculturii, prin APIA, este de 30%, iar Bio România contribuie cu 20%.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 2790 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Bio România: Sperăm ca noul şef al MADR să finalizeze contractul pentru Biofach 2013

Bio România: Sperăm ca noul şef al MADR să finalizeze contractul pentru Biofach 2013

Semnarea contractului prin care România devine oficial ţara anului în 2013 (Country of the Year) la cel mai mare târg de produse bio din lume - Biofach, organizat anual în luna februarie la Nurenberg (Germania), este una dintre aşteptările pe care preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România", Marian Cioceanu, le are de la ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin.

PE: Reforma PAC trebuie să susţină biodiversitatea

PE: Reforma PAC trebuie să susţină biodiversitatea

Reforma politicii agricole a Uniunii Europene trebuie să susţină biodiversitatea, iar conservarea şi refacerea ecosistemelor afectate trebuie să devină o prioritate politică centrală, relevă o rezoluţie adoptată recent la Strasbourg, de Parlamentul European.

Alte articole in aceasta categorie

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

Exporturile de miere, mai mici cu peste 50%!

19 noiembrie 2024 - 18:49

Exporturile de miere ale României au scăzut anul acesta cu peste 50% față de perioada similară a anului trecut.

Noi coeficienți calcul dimensiune ferme vegetale și zootehnice!

Noi coeficienți calcul dimensiune ferme vegetale și zootehnice!

18 noiembrie 2024 - 18:00

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea actualizată a Listei coeficienților standard output (Standard Output Coefficients), SOC 2020, care vor fi aplicați pentru a calcula dimensiunea economică a fermelor vegetale și zootehnice.

NOU Ordin MADR: Modificare condiții subvenții apicultori!

NOU Ordin MADR: Modificare condiții subvenții apicultori!

11 iunie 2024 - 23:46

Ministerul Agriculturii a modificat Ordinul privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile și modul de implementare a intervențiilor aferente sectorului apicol în perioada 2023-2027.

ANSVSA pune limită pentru micii producători: Vânzare directă maximum 300 litri de lapte pe zi!

ANSVSA pune limită pentru micii producători: Vânzare directă maximum 300 litri de lapte pe zi!

19 decembrie 2023 - 14:57

Un nou proiect de Ordin al ANSVSA stabilește reguli noi pentru vânzarea directă a produselor de origine animală obținute în ferme și stabilește limite privind cantitățile pe care producătorii le pot vinde direct către consumatori.

Punctajul minim pentru sprijinul AFIR vegetal și zootehnie!

Punctajul minim pentru sprijinul AFIR vegetal și zootehnie!

18 decembrie 2023 - 11:35

Care este punctajul minim cu care puteți lua bani de la AFIR pentru proiectele de investiții în zootehnie și în procesarea produselor agricole și pomicole.

Topul țărilor UE cu cei mai mulți stupi de albine: România, pe locul I!

Topul țărilor UE cu cei mai mulți stupi de albine: România, pe locul I!

22 mai 2023 - 07:22

În 2020, în fermele din Uniunea Europeană erau 8,1 milioane de stupi de albine, iar aproape 18,5% dintre aceşti stupi erau în România, arată datele publicate de Eurostat.

Secretar de stat MADR: Plan național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice!

Secretar de stat MADR: Plan național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice!

29 martie 2023 - 08:25

România urmează să publice Planul național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, prin care își propune creșterea și diversificarea producției ecologice, anunță secretarul de stat MADR Sorin Moise. Acesta s-a întâlnit în data de 28 martie 2023, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu omologul său polonez, secretarul de stat Ryszard Bartosik.

Renumitul

Renumitul "jamón ibérico" din Spania este amenințat de criza climatică

08 februarie 2023 - 10:35

Prețiosul "jamón ibérico bellota" din Spania este amenințat de criza climatică, deoarece temperaturile în creștere și precipitațiile scăzute pun în pericol un ingredient-cheie în alimentației porcilor - ghinda. Scăderea producţiei de ghindă, dar și a prețului jambonului au dus anul trecut la o reducere cu 20% a producției de "jamón ibérico" în regiunea Extremadura.

Larva gândacului de bălegar devine

Larva gândacului de bălegar devine "aliment" oficial

20 ianuarie 2023 - 10:37

Pentru pofiticioşii de insecte, încă o veste bună vine de la Comisia Europeană: larvele de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus) au primit aprobarea pentru comercializare, după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a inclus acestă insectă pe lista alimentelor pentru comercializare şi consum uman. Astfel, larva gândacului de bălegar este cea de-a patra insectă al cărei consum este permis în Uniunea Europeană din 2018, după viermii de făină, lăcustele migratoare și greierii de casă.

Criză pe piaţa laptelui ecologic din Franţa

Criză pe piaţa laptelui ecologic din Franţa

15 ianuarie 2023 - 13:31

Pentru prima dată, în 2022, vânzările de lapte ecologic au scăzut în Franţa. Se pare că acest lucru se întâmplă deoarece nu mai există suficientă cerere din partea consumatorilor.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii