Adama
Agreena
AGRICOVER

SECRETAR DIN PRIMĂRIE ȘI FERMIER, COMPLICI LA FRAUDAREA APIA!

Publicat: 17 octombrie 2019 - 14:39
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

PESTE 100.000 DE EURO SUBVENȚII APIA OBȚINUTE ILEGAL! Secretarul primăriei din comuna Bunești, județul Brașov, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, fiind suspectat de complicitate la fals acte și declarații. Falsurile au ajutat un fermier să obțină subvenții APIA de aproape 130.000 de euro pentru terenuri agricole pe care nu le lucra. Alături de secretar, este trimis în judecată și fermierul.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Gheorghe Adrian Pălășan, la data faptelor secretar în cadrul primăriei comunei Bunești, județul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 fapte),
- complicitate la fals în declarații, (2 fapte din care una în formă continuată).

Alături de secretar, este trimis în judecată și fermierul care ar fi beneficiat ilegal de subvenții pe suprafață de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Acuzațiile aduse de procurori fermierului sunt:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 fapte),
- fals în declarații, (2 fapte din care una în formă continuată).  

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2009-2018, fermierul, beneficiind de ajutorul inculpatului Pălășan Gheorghe Adrian, ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru terenuri pe care fie nu le-a utilizat deloc (campaniile agricole 2009-2012, 2016-2018), fie le-a utilizat doar în parte (campaniile agricole 2013-2015).

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 574.761 lei.  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 607.837 lei (circa 130.000 de euro).

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător și popririi asigurătorie asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie aparținând celor doi inculpați, până la concurența sumei de 607.837,62 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Vizualizat: 5789 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Cu doar 3 vaci luați subvenția APIA de 230 euro/ha! Anunț făcut de un șef APIA!

Cu doar 3 vaci luați subvenția APIA de 230 euro/ha! Anunț făcut de un șef APIA!

20 mai 2024 - 09:43

Crescătorii de vaci beneficiază începând cu acest an de o nouă schemă de ajutor, este vorba de sprijinul pentru porumbul de siloz. Cei care cresc minim 3 vaci și fac o producție de 18 tone porumb la hectar pot încasa de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) noua subvenție de 230 euro/ha, a anunțat directorul executiv APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă.

Șef APIA: Subvenții APIA la plată la început de iunie!

Șef APIA: Subvenții APIA la plată la început de iunie!

20 mai 2024 - 07:12

Fermierii așteaptă aceste plăți aferente anului de cerere 2023! La începutul lunii iunie intră la plată sprijinul cuplat vegetal, a anunțat directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mureș, Ovidiu Săvâșcă.

Mesaj șef APIA pentru toți fermierii, crescătorii de animale!

Mesaj șef APIA pentru toți fermierii, crescătorii de animale!

19 mai 2024 - 06:20

Foarte important pentru toți fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze anul acesta de subvențiile APIA pe hectar și cap animal. Mesajul este transmis de directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mureș, Ovidiu Săvâșcă.

Veste bună pentru micii fermieri, crescători de animale!

Veste bună pentru micii fermieri, crescători de animale!

16 mai 2024 - 18:41

Micii fermieri, crescători de animale au o soluție bună la îndemână pentru a-și vinde produsele din ferme, automatele. Cu această idee vine un fermier din județul Bihor, Jaroslav Zetocha.

Urgent! Se dau 200 euro/ha, termen limită 20 mai!

Urgent! Se dau 200 euro/ha, termen limită 20 mai!

16 mai 2024 - 16:08

Depuneți urgent cererile! Ajutorul de minimis pentru cartofi, în cuantum de 200 euro/ha, are termen limită 20 mai 2024, anunță Direcția pentru Agricultură Caraș Severin.

APROBATĂ ASTĂZI de Guvern! Sumă mai mare la plata subvenției APIA!

APROBATĂ ASTĂZI de Guvern! Sumă mai mare la plata subvenției APIA!

16 mai 2024 - 14:32

În ședința de Guvern din data de 16 mai 2024 s-a aprobat Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Decizie președinte Iohannis: Bani împărțiți fermierilor, crescătorilor animale!

Decizie președinte Iohannis: Bani împărțiți fermierilor, crescătorilor animale!

16 mai 2024 - 07:50

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de promulgare a legilor care stabilesc instituirea unor scheme de ajutor pentru fermieri şi agricultori, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, subvenţiile totale fiind de aproape 400 de milioane de euro, conform Agerpres.

Mesaj APIA fermieri, crescători animale!

Mesaj APIA fermieri, crescători animale!

15 mai 2024 - 20:26

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Botosani reamintește fermierilor că termenul limită până la care pot depune Cererea de Plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024 este data de 07 iunie 2024.

Proiect hotărâre de Guvern în consultare pe site-ul MADR!

Proiect hotărâre de Guvern în consultare pe site-ul MADR!

15 mai 2024 - 20:03

MADR a publicat în transparență decizonală Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Ministrul Barbu ASTĂZI: Imediat APIA dă drumul plăților pe hectar și pe animale!

Ministrul Barbu ASTĂZI: Imediat APIA dă drumul plăților pe hectar și pe animale!

15 mai 2024 - 16:49

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, anunță astăzi că încep plățile pentru fermieri, crescători de animale, așa-numitul ajutor Ucraina, achitat prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

OROS susține inovația în agricultură!

OROS susține inovația în agricultură!

Headerele Oros pentru orice cultură, densitate şi genetică! Compania Soytek, reprezentant exclusiv în România al companiei americane Stine promovează un concept nou în cultura porumbului: un porumb de talie mică, semănat la o densitate mai mare şi în rânduri mai dese. Pentru a evidenţia beneficiile semănatului la densităţi mari cu genetică Stine, Soytek a înfiinţat mai multe platformele de dezvoltare în 2023 şi a achiziţionat un header Oros pentru porumb cu distanţa de 50cm între rânduri.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Beţie

Beţie
Azi dimineaţă m-a trezit nevastă-mea: Detalii