Adama
Agreena
AGRICOVER

1,80 de MILIARDE de EURO disponibile pentru 2016!

Publicat: 01 iulie 2016 - 13:54
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

PNDR 2014 -2020. Pentru sesiunea 2016, alocarea totală este de 1,80 miliarde euro, iar până acum au fost depuse  2.072 de proiecte care solicită bani europeni, a declarat David Eugen Popescu, directorul general al Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), la un eveniment organizat, joi, de Bursa.

Valoarea celor 2.072 de proiecte depuse la AFIR pentru 2016, până acum, se ridică la 532 de milioane euro. Obiectivul pentru acest an este ca nivelul de absorbţie să fie de 10%. În perioada 2015-2016, măsurile sau submăsurile finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) conţin liniile de finanţare cele mai populare din vechiul program. AFIR intenționează să lanseze o nouă serie de măsuri în premieră, a mai spus șeful AFIR.

Potrivit aceleeași surse, din fostul PNDR 2007-2013 au rămas nefinalizate până la 31 decembrie 2015 și fac obiectul tranziției 25.068 de proiecte, în valoare totală de 462,16 milioane de euro. Suma disponibilă pe fost programare a fost 8,45 miliarde de euro, iar gradul de absorbție a fost de 89%.    

Vizualizat: 1676 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Cine beneficiază  anul acesta de subvenția APIA pe hectarul de pășune/teren arabil și cap animal!

Cine beneficiază anul acesta de subvenția APIA pe hectarul de pășune/teren arabil și cap animal!

29 martie 2024 - 08:19

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat condițiile minime, generale de eligibilitate pentru plata subvențiilor agricole aferente acestui an și beneficiarii. 

Obligații subvenții APIA cap animal, hectar pentru 2024!

Obligații subvenții APIA cap animal, hectar pentru 2024!

29 martie 2024 - 06:09

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor, crescătorilor de animale asupra obligațiilor pe care le au pentru a se califica la plata subvențiilor agricole pe hectar și cap animal.

Documente necesare pentru toți fermierii, crescătorii care cer subvenții în 2024!

Documente necesare pentru toți fermierii, crescătorii care cer subvenții în 2024!

28 martie 2024 - 20:15

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță documentele necesare pentru toți fermierii, crescătorii de animale care cer subvenții agricole în 2024.

MAVRIK - piretroid unic cu efect de șoc și sistemie locală, consacrat în combaterea dăunatorilor din cultura de rapiță

MAVRIK - piretroid unic cu efect de șoc și sistemie locală, consacrat în combaterea dăunatorilor din cultura de rapiță

28 martie 2024 - 14:29

Anul acesta înregistrăm o suprafață cultivată cu rapiță de toamnă cu mult redusă comparativ cu anul anterior, aceasta datorându-se în principal condițiilor de secetă din perioada semănatului. Iarna blândă, cumulată cu practicarea sistemului de lucrări minime ale solului, favorizează bioacumularea și înmulțirea populațiilor de dăunători specifici culturii de rapiță. Estimăm în aceste condiții o presiune crescută de atac al dăunătorilor precum și o intensificare a atacului acestora. 

Subvenția APIA pe care o iau anul ăsta cultivatorii de mazăre de grădină și fasole!

Subvenția APIA pe care o iau anul ăsta cultivatorii de mazăre de grădină și fasole!

28 martie 2024 - 11:26

Fermierii cultivatori de mazăre de grădină, fasole păstăi și fasole boabe, care exploatează cel puțin un hectar, beneficiază anul acesta de sprijin cuplat pentru venit - leguminoase pentru industrializare.

APIA anunță ASTĂZI toți fermierii, crescătorii de animale!

APIA anunță ASTĂZI toți fermierii, crescătorii de animale!

28 martie 2024 - 11:15

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 4 aprilie – 7 iunie 2024, la Centrele APIA, se vor depune Cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024.

Ce subvenție APIA luați pentru un hectar cultivat cu lucernă!

Ce subvenție APIA luați pentru un hectar cultivat cu lucernă!

28 martie 2024 - 05:41

Fermierii care cultivă minim un hectar cu lucernă pot încasa anul acesta de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sprijinul cuplat pentru venit-lucernă, subvenție plătită din bani europeni. Condițiile de eligibilitate sunt prevăzute de Ordinul MADR 106/19 martie 2024.

Perspectivele agriculturii ecologice

Perspectivele agriculturii ecologice

27 martie 2024 - 21:15

Viorel Morărescu, directorul Direcției Politici în Sectorul Vegetal (DPSV), din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ambasador pentru agricultura ecologică, a susținut astăzi, 25 martie 2024, la Academia de Studii Economice (ASE) o prezentare în fața studenților din anul II la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, ce a vizat Planul Național de Acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice din România, precum și situația prezentă și perspectivele în agricultura ecologică.

Micii fermieri, crescători animale vând în curtea Ministerului Agriculturii!

Micii fermieri, crescători animale vând în curtea Ministerului Agriculturii!

27 martie 2024 - 16:13

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în perioada 29 – 31 martie 2024, în curtea instituției, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, un nou târg de promovare a produselor agroalimentare românești.

Condiții sprijin cuplat soia pentru acest an!

Condiții sprijin cuplat soia pentru acest an!

27 martie 2024 - 11:23

Sprijinul cuplat pentru venit soia se acordă anul acesta fermierilor care exploatează un teren de minim un hectar. Condițiile pentru anul 2024 sunt prevăzute de Ordinul MADR 106/19 martie 2024.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii