Agroinfo
Agroinfo Agroinfo Agroinfo
KWS+
Bednar

Condiţii noi pentru plata CNDP la bovine în 2013

Ferma
Publicat: 26 noiembrie 2013 - 12:43
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Una dintre condiţiile noi pentru plata CNDP la bovine în 2013 este că toţi crescătorii care deţin minim 20 capete vaci în exploataţie la data depunerii cererii au obligaţia ca, în 3 luni de la data limită de depunere a cererilor, să înscrie întreg efectivul de vaci în Registrul Genealogic al rasei deţinut de o asociaţie/agenţie acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului Genealogic. 

Solicitanţii CNDP trebuie să depună la APIA o adeverinţă de înscriere în Registrul Genealogic până la 29 ianuarie 2014 inclusiv.
Mircea Ciurea, administratorul Cooperativei Someş-Arieş, avertizează însă că, deşi termenul legal permite, cei care se înscriu după 1 decembrie în COP şi în Registrul Genealogic vor primi subvenţia, dar vor pierde ajutorul de stat pentru efectuarea COP.
„Regulamentul UE 1837, în baza căruia a funcţionat acest ajutor de stat pentru COP, îşi încheie activitatea la 31 decembrie 2013. Încă nu s-a decis la nivelul UE care va fi continuarea acestui Regulament, deci nu putem să discutăm de finanţarea pe perioada următoare. S-ar putea să nici n-o mai avem”, spune, însă, Claudiu Frânc, preşedintele FCBR.

Frânc: „Membrii FCBR vor primi la timp adeverinţele”
Deşi FCBR nu a obţinut acreditarea pentru Registrul Genealogic şi COP în 2013, Frânc transmite că Federaţia va fi acreditată în termenul legal până la care fermierii au nevoie să îşi depună adeverinţele pentru CNDP. „Federaţia va depune dosarul complet de acreditare la 1 ianuarie 2014. În 5 ianuarie, conform actelor normative în vigoare, ar trebui să primim acreditarea, în aşa fel ca până în 10 ianuarie fermierii să primească adeverinţe şi să îşi completeze dosarele la APIA”, ne-a spus preşedintele FCBR.

Înscrierea în Registrul Genealogic, o condiţie cu multe probleme
Preşedintele FCBR contestă însă introducerea acestei condiţii pentru acordarea subvenţiei. „Eu îmi menţin poziţia Federaţiei, că această prevedere nu trebuia introdusă în ordin. În mod normal, trebuia să ni se ceară, prin ordin, înscrierea în COP şi apoi în Registru, dar s-a pus căruţa înaintea boilor. Ce scriu în Registru, un număr matricol? În cele mai multe din cazuri ştiu mama. Efectivele care au venit din import au documente de origine, dar efectivele din România, din 2010, de când s-a oprit activitatea de reproducţie şi de registru în România, nu am nici o dată despre ele”, ne-a declarat Claudiu Frânc.

Metişii nu pot fi înscrişi în Registrul Genealogic
„Noi avem metişii care nu pot fi înscrişi în Cartea de Rasă. Care funcţionar de la Curtea de Conturi care va veni în control va înţelege că animalele dintr-o fermă cu 20 de capete nu îndeplinesc condiţiile de înscriere în Registru? Ordinul nu prevede rasă pură, doar că cei care au peste 20 de capete sunt obligaţi să le înscrie. Funcţionarul Curţii de Conturi este economist, vine şi întreabă de ce nu sunt înscrise toate efectivele, apoi se cere restituirea sumelor. Şi de ce de la 20 de capete, de ce nu de la 5 sau 200?”, întreabă preşedintele FCBR.

Persoanele fizice, obligate să facă COP pe banii lor
„În plus, dacă se menţine ajutorul de stat, nu ştiu cum va justifica Ministerul Agriculturii faptul că toţi fermierii persoane juridice nu plătesc aceste servicii, iar toţi cei care sunt persoane fizice şi sunt obligaţi să înscrie animalele în COP şi în Registrul Genealogic trebuie să suporte costurile 100%. Oare constituţional este corect?”, avertizează Frânc.

Vizualizat: 5528 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
nyka
|
11. 26, 2013. Tuesday 19:33

cea mai timpita conditie pe care au pututo pune. ca persoana fizica trebuie sa dau mai mult de jumatate din subventie celor de la controlul oficial asta i hotie pe fata nu ajutor

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Câmp experimental Belchim în vestul ţării

Câmp experimental Belchim în vestul ţării

Compania Belchim Crop Protection a inaugurat seria evenimentelor în câmp desfăşurate sub titulatura „BelCamp. De veghe pe teren”, cu o prezentare în ferma societăţii Agro Popa-Ovidiu din localitatea Grabaţ, judeţul Timiş. Platforma experimentală a inclus şase soiuri de grâu, două de triticale şi tot atâtea de orz, patru hibrizi de soia şi 11 hibrizi de porumb, din portofoliul austriecilor de la Donau Saat, la care s-a urmărit evoluţia în funcţie de schema de tratamente aplicată.

Case IH Agronomic Design Tour 2016 Interviu cu Octavian GULER, fondator Școala de Soiuri Elvetienii din Firiteaz confirma rentabilitatea agriculturii bio

Bancul zilei

Curaj

Curaj
Ca să-i dea curaj pacientului, stomatologul îi oferă înainte de a-i scoate măseaua câteva pahare de coniac, după care îl intreabă: Detalii