Adama
Agreena
AGRICOVER

ANUNȚUL MINISTRULUI AGRICULTURII pentru FERMIERI!

Publicat: 13 decembrie 2016 - 11:27
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

UN MILION HA AFECTATE DE SECETĂ. Pe final de mandat, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, are vești pentru fermierii români ale căror culturi au fost afectate de secetă pe hectare întregi. Potrivit lui Irimescu, la nivelul întregii țări este vorba despre un milion de hectare afectate.

Prezent la Congresul Porumbului, organizat, pe 9 decembrie 2016, de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), ministrul Achim Irimescu a declarat că mulți dintre fermierii români nu ar trebui să-și mai aștepte banii care să-i despăgubească pentru dezastrul cauzat de secetă.

Știți bine că noțiunea de secetă, în Uniunea Europeană, s-a introdus recent, odată cu reforma Cioloș, pentru că, până atunci, statele care erau în vestul Europei nu prea se confruntau cu secetă. Dar acum s-a introdus. Știți bine, pe Fondul Mutual se poate, sigur, nu mai amintesc de Fondul Mutual, pe care mi l-am dorit foarte mult, la fel ca o bună parte din producătorii agricoli. ( ...) Sunt producători care nu au investit, dar care doresc despăgubiri și am spus, sigur că putem acorda despăgubiri, dar avem reguli în Uniunea Europeană, a spus Irimescu.

Fondul Mutual care să le acorde despăgubiri producătorilor agricoli, nu există în România. Potrivit ministrului agriculturii, au fost mai multe încercări nereușite, mai multe consultări cu grupurile de producători și nu s-a ajuns la o variantă agreată de toate părțile pentru constituirea unui Fond Mutual. Între timp, veștile nu sunt mai bune pentru agricultorii cu producțiile afectate de secetă. S-ar putea ca mulți dintre aceștia să rămână cu paguba.

Urmează să anunțăm zilele acestea că vom merge pe un ajutor de stat care va fi notificat Comisiei Europene. Vizăm în special județele cele mai afectate, cum este Botoșani, dar și alte 2-3 județe. Mi-e greu să spun deocamdată despre ce sume este vorba. Solicitarea pentru despăgubiri de la minister a fost pentru un milion de hectare, dar având în vedere condițiile pentru acordarea ajutorului, adică fiecare fermier care cere ajutor de despăgubire trebuie să vină cu date contabile pe trei ani din urmă ca să vedem care este pierderea efectivă, dar cei mai mulți dintre ei nu au date contabile.

Aici este marea problemă, pentru că degeaba le promit eu că le dau despăgubiri, dacă ei nu au dovezi. Noi notificăm măsura la Bruxelles și pe urmă ei depun dosarele. Și anul trecut s-a mers pe o măsură similară, iar din 600 de milioane de lei alocate s-au dat sub 300 de milioane de lei. În apicultură, din păcate, aveam și bani prevăzuți în buget, dar legislația este la fel și nu-mi permite să dau despăgubiri fără ca ei să aducă dovezi, a declarat ministrul agriculturii, pentru Agerpres.

Vizualizat: 6910 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Obligații subvenții APIA cap animal, hectar pentru 2024!

Obligații subvenții APIA cap animal, hectar pentru 2024!

29 martie 2024 - 06:09

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor, crescătorilor de animale asupra obligațiilor pe care le au pentru a se califica la plata subvențiilor agricole pe hectar și cap animal.

Documente necesare pentru toți fermierii, crescătorii care cer subvenții în 2024!

Documente necesare pentru toți fermierii, crescătorii care cer subvenții în 2024!

28 martie 2024 - 20:15

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță documentele necesare pentru toți fermierii, crescătorii de animale care cer subvenții agricole în 2024.

APIA: Condiții, acte plata ANT ovine/caprine pentru anul acesta!

APIA: Condiții, acte plata ANT ovine/caprine pentru anul acesta!

28 martie 2024 - 19:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat, pe site-ul oficial, condițiile pentru obținerea în 2024 a ajutorului național tranzitoriu, ANT, ovine/caprine, subvenție plătită de la bugetul de stat.

Subvenția APIA pe care o iau anul ăsta cultivatorii de mazăre de grădină și fasole!

Subvenția APIA pe care o iau anul ăsta cultivatorii de mazăre de grădină și fasole!

28 martie 2024 - 11:26

Fermierii cultivatori de mazăre de grădină, fasole păstăi și fasole boabe, care exploatează cel puțin un hectar, beneficiază anul acesta de sprijin cuplat pentru venit - leguminoase pentru industrializare.

APIA anunță ASTĂZI toți fermierii, crescătorii de animale!

APIA anunță ASTĂZI toți fermierii, crescătorii de animale!

28 martie 2024 - 11:15

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 4 aprilie – 7 iunie 2024, la Centrele APIA, se vor depune Cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024.

Ce subvenție APIA luați pentru un hectar cultivat cu lucernă!

Ce subvenție APIA luați pentru un hectar cultivat cu lucernă!

28 martie 2024 - 05:41

Fermierii care cultivă minim un hectar cu lucernă pot încasa anul acesta de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sprijinul cuplat pentru venit-lucernă, subvenție plătită din bani europeni. Condițiile de eligibilitate sunt prevăzute de Ordinul MADR 106/19 martie 2024.

Perspectivele agriculturii ecologice

Perspectivele agriculturii ecologice

27 martie 2024 - 21:15

Viorel Morărescu, directorul Direcției Politici în Sectorul Vegetal (DPSV), din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ambasador pentru agricultura ecologică, a susținut astăzi, 25 martie 2024, la Academia de Studii Economice (ASE) o prezentare în fața studenților din anul II la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, ce a vizat Planul Național de Acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice din România, precum și situația prezentă și perspectivele în agricultura ecologică.

Micii fermieri, crescători animale vând în curtea Ministerului Agriculturii!

Micii fermieri, crescători animale vând în curtea Ministerului Agriculturii!

27 martie 2024 - 16:13

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în perioada 29 – 31 martie 2024, în curtea instituției, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, un nou târg de promovare a produselor agroalimentare românești.

APIA ACUM: Plata ANT ajutor național tranzitoriu bovine!

APIA ACUM: Plata ANT ajutor național tranzitoriu bovine!

27 martie 2024 - 15:39

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le-a răspuns crescătorilor de animale care întreabă de plata ajutorului național tranzitoriu, ANT, vaci lapte și vaci carne.

Condiții sprijin cuplat soia pentru acest an!

Condiții sprijin cuplat soia pentru acest an!

27 martie 2024 - 11:23

Sprijinul cuplat pentru venit soia se acordă anul acesta fermierilor care exploatează un teren de minim un hectar. Condițiile pentru anul 2024 sunt prevăzute de Ordinul MADR 106/19 martie 2024.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii