Adama
Agreena
AGRICOVER

Ministrul Constantin promite, din nou, că plăţile pentru ovine încep în 26 martie, iar pentru bovine, cel târziu 30 martie

Publicat: 24 martie 2015 - 22:15
5 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, le-a promis, din nou, crescătorilor de animale că de joi, 26 martie, încep plăţile pentru ovine, iar cel târziu de luni, 30 martie, vor primi subvenţia şi crescătorii de bovine.

Ieri (23 martie-n.red.) am avut o discuţuie cu Daniel Constatin şi ni s-a spus în felul următor: pentru ovine se va începe plata de joi, iar APIA s-a angajat că până miercuri (25 martie-n.red) va da efectivul eligibil şi la bovine, urmând ca cel târziu de vineri sau de luni să înceapă plata şi la bovine”, ne-a spus Claudiu Frânc, preşdeintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România.

„Dacă şi de data asta ne mint, vor avea o mare problemă, pentru că oamenii nu mai au răbdare. Oamenii au spus clar, mai aşteptăm o dată, dar dacă de săptămâna viitoare, luni, marţi, nu încep plăţile, va fi o problemă mare. Iară suntem lăsaţi ultimii pentru că APIA nu şi-a făcut treaba? Au fost multe lucruri pe care le-am înţeles. Au avut destul timp să rezolve toate problemele. (...) 90% din judeţe şi-au făcut treaba, dar sunt judeţe, din Moldova şi din sud, care nu şi-au făcut treaba. Cei de acolo să plece acasă”, a mai spus preşedintele FCBR.

Claudiu Frânc ne-a mai declarat că nu a fost contactat de membrii Agrostar privind protestele pe care aceştia le pregătesc la sediul Guvernului pentru 2 aprilie 2015.

O parte dintre crescătorii de animale ar putea avea banii în conturi abia după Paşte

Preşedintele Federaţiei Oierilor de Munte, Eugen Gonţea, socoteşte că banii nu au cum să ajungă în conturile fermierilor mai repede de 10- 12 zile de la data la care APIA începe să facă plăţile. „(... ) Traseul banilor prin trezorerie ar mai dura cel puțin 4 zile. Nu vedem noi banii ăia mai devreme de 10-12 zile”, este convins Gonțea.

În aceste condiţii, chiar dacă APIA începe să autorizeze plăţile în această săptămână şi la începutul celei viitoare, dacă punem la socoteală şi zilele libere de sărbătoare, o mare parte dintre crescătorii de animale, mai ales cei care deţin bovine, ar putea primi banii abia după Paşte.

 

Vizualizat: 4510 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

TOP scumpiri alimente în România!

TOP scumpiri alimente în România!

14 februarie 2024 - 21:01

Alimentele s-au scumpit, în medie, cu 5,64%, în 2023. Sunt însă câteva produse alimentare de bază care s-au ieftinit considerabil în ultimul an.

APIA: Plăți subvenții în conturile fermierilor ASTĂZI!

APIA: Plăți subvenții în conturile fermierilor ASTĂZI!

13 februarie 2024 - 12:21

Peste 71.500 de fermieri vor avea bani de la APIA în conturi în câteva zile! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 13 februarie 2024, a efectuat plăți pentru subvențiile fermierilor pe anul de cerere 2023 în suma totală de peste 403 milioane de lei. 

Câte milioane de porci au fost sacrificați în România în 2023!

Câte milioane de porci au fost sacrificați în România în 2023!

12 februarie 2024 - 20:48

Producţia de carne de porc a României a scăzut cel mai mult în 2023 față de anul 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Câte milioane de porci au fost sacrificați în România în 2023!

Câte milioane de porci au fost sacrificați în România în 2023!

12 februarie 2024 - 20:48

Producţia de carne de porc a României a scăzut cel mai mult în 2023 față de anul 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Câte milioane de porci au fost sacrificați în România în 2023!

Câte milioane de porci au fost sacrificați în România în 2023!

12 februarie 2024 - 20:48

Producţia de carne de porc a României a scăzut cel mai mult în 2023 față de anul 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Start sprijin pentru fermieri, crescători de animale!

Start sprijin pentru fermieri, crescători de animale!

18 decembrie 2023 - 11:30

435 de milioane de euro vor fi împărțite fermierilor din sectoarele vegetal și pomicol și crescătorilor de animale din România. Depunerea cererilor de finanțare începe pe 20 decembrie, la ora 9 fix.

Modificare de ultimă oră! Cine poate primi ajutorul de 1.500 lei/hectar!

Modificare de ultimă oră! Cine poate primi ajutorul de 1.500 lei/hectar!

18 noiembrie 2022 - 14:21

Ce modificări de ultim moment a adus MADR la Ordonanța de Urgență pentru instituirea schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică!

Termen cereri și acte pentru despăgubirile de secetă!

Termen cereri și acte pentru despăgubirile de secetă!

18 noiembrie 2022 - 13:38

Ordonanța de Urgență 157/2022, care prevede acordarea către fermieri de despăgubiri de secetă, a fost publicată în Monitorul Oficial 1111 din data de 17 noiembrie 2022.

Plăți APIA AZI: Bani pe 2022 în conturile fermierilor!

Plăți APIA AZI: Bani pe 2022 în conturile fermierilor!

15 noiembrie 2022 - 15:17

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) plătește 248,7 milioane de lei către fermieri din sectorul vegetal și crescători de animale. 

Sondaj EFSA despre siguranța alimentară: 76% dintre români au încredere în fermieri!

Sondaj EFSA despre siguranța alimentară: 76% dintre români au încredere în fermieri!

28 septembrie 2022 - 16:47

Care sunt prinicipalele criterii după care își aleg românii alimentele, de unde se informează aceștia privind siguranța alimentară și cum reacționează în caz de alertă alimentară.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [5]  
Pagini: [1]  1   
5.
danielul
|
03. 31, 2015. Tuesday 11:42
4.
daniel9874
|
03. 31, 2015. Tuesday 11:38

O intrat bani pe bovine oameni buni nu va mai agitati

3.
mara
|
03. 26, 2015. Thursday 21:51

mincinosii dracului!!!!!!!!!!!!!!!!!

2.
bombix
|
03. 25, 2015. Wednesday 15:52

nu o sa zica nimeni cati bani se dau ptr. ca nu au bani. niste lichele.... ne conduc acum.....AFARA CONSTANTINE,TURTOI, PUTINTEI SI ALTII....LASATI-I PE ALTII..?!

1.
Eugenn
|
03. 25, 2015. Wednesday 00:17

Si pana la urma cat se da pentru ovine in zona defavorizata si cat e pentru ovine ant-ul ? Ca tot nu stim. O armata de oameni la Dsv si Apia si nici acum nu au exact numarul de animale ramas dupa controale ? Nu oameni buni nu se mai poate isi bat joc de noi, statul vrea prin cele dpua instituti sa ne umileasca iar prin fisc sa ne bage frica in oase si noi.... romani obedienti rabdam si rabdam; in celelalte tari te sprijina nu numai material dar si cu sfaturi cei ce vin la noi in control habarnau de ei ce sunt ce fac ce controleaza ce constata si ce efecte juridice provoaca constatarile pe care le fac. Nu mai zic nimic !

Rezultate: [5]  
Pagini: [1]  1   

Video

Noutăţi CLAAS pentru campania de recoltat 2023

Noutăţi CLAAS pentru campania de recoltat 2023

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii