Primele proiecte pentru pescuit, din aprilie

 
 
finantare, 19 Mar 2009 - 16:00, 0 comentarii
"Recoltă" de peşte
Prima sesiune de depunere de proiecte pentru trei măsuri din Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) va începe în luna aprilie, potrivit Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură. POP a fost aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2007 şi lansat în iulie 2008,  însă deschiderea sesiunilor de depunere a proiectelor a fost amânată pe întreg parcursul anului 2008, din cauza nefinalizării auditărilor recomandate de Comisia Europeană cu privire la cheltuielile eligibile şi din cauza lipsei unui program informatic la APDRP, agenţia care va derula plăţile prin acest program, pierderea estimată din neaplicarea programului în 2008 fiind de circa 30 de milioane de euro.

Uniunea Europeană alocă fonduri nerambursabile de 230 milioane de euro până în 2013, la care se adaugă contribuţia României, de 77 de milioane de euro.


 
 
 
Trimite unui prieten Primele proiecte pentru pescuit, din aprilie
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Primele proiecte pentru pescuit, din aprilie
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 
 
 
 

Finantare

ProCredit Bank, partener...
Ferma , 13 May 2010 - 14:00, 0 comentarii

„Aveam nevoie de bani pentru modernizarea utilajelor, iar cei care au hotărât să mă sprijine au fost ... [ continuare ]

Sectorul vitivinicol...
Ferma , 25 Feb 2010 - 13:00, 0 comentarii

Lipsa lichidităţilor financiare pentru continuarea investiţiilor, întârzierea plăţilor ajutoarelor ... [ continuare ]

Programul „Fermierul” a...
Ferma , 29 Jul 2009 - 15:00, 1 comentarii
Beneficiarii măsurii de investiţii 121  „Modernizarea exploataţiilor ... [ continuare ]
ProCredit Bank a scăzut...
Ferma , 17 Jun 2009 - 10:00, 0 comentarii
Începând cu 1 iunie 2009, ProCredit Bank a redus ratele dobânzilor pentru toate produsele de credit acordate ... [ continuare ]
Noi măsuri lansate pentru...
Ferma , 05 Jun 2009 - 13:00, 0 comentarii
Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) a anunţat lansarea, din data de 18 mai 2009, a sesiunii de ... [ continuare ]
Crescătorii de animale pot...
Ferma , 29 Apr 2009 - 12:00, 1 comentarii
Începând de azi, 29 aprilie 2009, până în 31 mai 2009, inclusiv, crescătorii de animale pot depune cereri pentru ... [ continuare ]
Accesarea PNDR,...
Ferma , 27 Apr 2009 - 14:00, 0 comentarii
Solicitanţii de fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor depune mai puţine documente odată ... [ continuare ]
Primele proiecte pentru...
Ferma , 19 Mar 2009 - 16:00, 0 comentarii
Prima sesiune de depunere de proiecte pentru trei măsuri din Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) va începe în ... [ continuare ]
 
 
 

Cele mai citite azi

 

Abonare Newsletter 


 
 

 

 
 
 

anunturi-agricole.ro pe judete
 

Forum Agroinfo.ro

 
 
Intră acum pe Forum
 
 
 
 
 
Sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp. crassa)
Are capacitate mare de producţie şi calitate ridicată. ... [continuare]
 
 
MEIUL – Panicum miliaceum L.
1. Importanţă furajeră

Deşi din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanţă, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită următoarelor particularităţi:
... [continuare]
 
 
OVĂZUL – Avena sativa L.
1. Importanţa furajeră

Particularităţile agrobiologice şi importanţa ovăzului au determinat răspândirea cultivării acestei specii în zonele cu climat mai umed şi răcoros, de pe toate continentele. În ţara noastră, în ultimii ani, ovăzul este cereala păioasă de primăvară cea mai cultivată, suprafaţa fiind în jur de 100 000 ha.

... [continuare]
 
 
Biogazul, protectorul neconvenţional al mediului

Cei care au lucrat în sectorul creşterii animalelor în timpul socialismului ştiu că a fost o perioadă în care s-a discutat foarte mult şi chiar s-au construit staţii de producere a biogazului din dejecţii de animale. Din anumite motive entuziasmul a trecut şi biogazul a „fâsâit” slab până s-a stins.

... [continuare]
 
 
Gardul electric şi organizarea păşunatului

Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.

... [continuare]
 
 
Structura unei bucătării furajere pentru fermele zootehnice

Bucătăriile furajere (F.N.C.-urile sau micro F.N.C.-urile) sunt sisteme complexe care se folosesc pentru prepararea hranei animalelor din fermele zootehnice. În funcţie de productivitatea lor, ele se compun, în principiu, din următoarele elemente: silozuri de materii prime; silozuri de produs finit; mori; amestecătoare; dozatoare pentru premixuri; dozatoare de ulei; utilaje de transfer materii prime şi produse finite; computere de proces şi accesorii; echipamente electrice şi accesorii.

... [continuare]
 
 
De la gunoiul de grajd la energia electrică

Cererea tot mai mare de energie şi preţul ridicat al ţiţeiului şi al gazelor naturale constituie, fără doar şi poate, un subiect de actualitate. Acest lucru a dus la un interes crescând al oamenilor în găsirea de surse de energie regenerabilă, cum sunt biocombustibilii, deşeurile celulozice, vântul, energia solară sau gunoiul de grajd.

... [continuare]
 
 
Energie produsă în fermă

În ultimii ani, subiectul securităţii energetice, a independenţei energetice şi obţinerii de energie din materii prime care se pot reface într-un timp scurt (resurse regenerabile), a devenit atât de popular încât a depăşit nivelul discuţiilor din mediile ştiinţifice sau guvernamentale, iar acum se bucură de interesul oamenilor de rând.

... [continuare]
 
 
“Paradisul legumelor”, o lecţie de business

Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul Arad s-au încumetat să spargă tiparele înfiinţând, după lege, primul grup de producători legumicoli din România.

... [continuare]
 
 
Utilaje Güttler la Voiteg

Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din localitatea Voiteg a făcut un pas important pentru pregătirea fermierilor care doresc să se specializeze în domeniul întreţinerii şi exploatării maşinilor agricole, prin stabilirea unei colaborări cu firma Guttler.

... [continuare]
 
 
Toate articolele Tehnologii Agricole