Ungaria - Ajutoare de stat pentru fermieri

 
Fermieri maghiari

Comisia Europeană a autorizat, în conformitate cu normele comunitare, ajutorul de stat în valoare de aproximativ 18,2 milioane euro (5.000 milioane HUF), pentru sprijinirea agricultorilor care se confruntă cu dificultăţi, ca urmare a crizei economice actuale.

Acest ajutor poate fi acordat până la 31 decembrie 2010 şi va lua forma unor subvenţii directe, credite preferenţiale, subvenţii la dobândă şi garanţii. Sistemul maghiar este aplicat ca urmare a unui amendament temporar aprobat de Comisia Europeană în cadrul măsurilor privind ajutorul de stat pentru sprijinirea accesului la finanţare în contextul actualei crize financiare şi economice.

Sistemul maghiar este destinat fermierilor din toate subsectoarele de producţie agricolă primară, cu condiţia ca aceştia să nu fi fost deja în dificultate la 1 iulie 2008 (adică înainte de începutul crizei).

Acest ajutor este limitat în timp (până la 31 decembrie 2010) şi vine în completarea altor măsuri de criză puse deja în aplicare de către Ungaria. Noua schemă de ajutor aplicată de statul maghiar îndeplineşte toate condiţiile impuse de Uniunea Europenă în cadrul programului de criză (Temporary Crisis Framework).

În special, autorităţile maghiare trebuie să demonstreze că este necesar, proporţional şi adecvat să remedieze perturbările grave ale economiei ca urmare a crizei. Comisia Europeană a aprobate schema de ajutor de stat în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFEU.


 
 
 
Trimite unui prieten Ungaria - Ajutoare de stat pentru fermieri
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Ungaria - Ajutoare de stat pentru fermieri
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 
 
 
 

Financiar Agricole

Oleo-Mac a livrat 52...
Ferma , 13 Jul 2010 - 15:00, 0 comentarii

Societatea O-MAC Pădure&Grădină SRL, importator în România a cinci branduri internaţionale: Emak, ... [ continuare ]

Sesiune nouă pentru...
Ferma , 06 Jul 2010 - 15:00, 0 comentarii

APDRP a deschis cea de-a cincea sesiune pentru depunerea proiectelor din cadrul Măsurii 312 - “Sprijin ... [ continuare ]

Contracte de finanţare, la...
Ferma , 06 Jul 2010 - 14:00, 1 comentarii

APDRP urmează să semneze peste 2.500 de contracte de finanţare cu beneficiarii fondurilor europene nerambursabile, ... [ continuare ]

Proiecte pentru Măsura 313
Ferma , 06 Jul 2010 - 13:00, 0 comentarii

APDRP urmează să contracteze 143 de proiecte selectate pentru finanţare prin PNDR, în cadrul Măsurii 313 - ... [ continuare ]

Bani pentru agricultura eco
Ferma , 06 Jul 2010 - 12:00, 1 comentarii

Ministerul Agriculturii va plăti, din bani europeni, începând din a doua jumătate a acestui an, o ... [ continuare ]

Plăţi pentru 96% din...
Ferma , 24 Jun 2010 - 14:00, 2 comentarii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată 595 milioane euro, ... [ continuare ]

Cererile pentru motorină...
Ferma , 23 Jun 2010 - 10:00, 0 comentarii

APIA reaminteşte producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată ... [ continuare ]

Rămânem doar cu...
Ferma , 11 Jun 2010 - 14:00, 3 comentarii

În contextul crizei economice şi a măsurilor de austeritate impuse de guvern, Ministerul Finanţelor le-a ... [ continuare ]

Bani de criză pentru...
Ferma , 10 Jun 2010 - 16:00, 0 comentarii

Producătorii de lapte pot solicita, până la data de 14 iunie, sprijinul financiar destinat deţinătorilor de ... [ continuare ]

Taxarea inversă scumpeşte...
Ferma , 10 Jun 2010 - 15:00, 0 comentarii

Proiectul privind combaterea evaziunii fiscale, ce presupune plata TVA de către beneficiar în locul ... [ continuare ]

 
 
 

Cele mai citite azi

 

Abonare Newsletter 


 
 

 

 
 
 

anunturi-agricole.ro pe judete
 

Forum Agroinfo.ro

 
 
Intră acum pe Forum
 
 
 
 
 
Sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp. crassa)
Are capacitate mare de producţie şi calitate ridicată. ... [continuare]
 
 
MEIUL – Panicum miliaceum L.
1. Importanţă furajeră

Deşi din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanţă, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită următoarelor particularităţi:
... [continuare]
 
 
OVĂZUL – Avena sativa L.
1. Importanţa furajeră

Particularităţile agrobiologice şi importanţa ovăzului au determinat răspândirea cultivării acestei specii în zonele cu climat mai umed şi răcoros, de pe toate continentele. În ţara noastră, în ultimii ani, ovăzul este cereala păioasă de primăvară cea mai cultivată, suprafaţa fiind în jur de 100 000 ha.

... [continuare]
 
 
Gardul electric şi organizarea păşunatului

Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.

... [continuare]
 
 
Biogazul, protectorul neconvenţional al mediului

Cei care au lucrat în sectorul creşterii animalelor în timpul socialismului ştiu că a fost o perioadă în care s-a discutat foarte mult şi chiar s-au construit staţii de producere a biogazului din dejecţii de animale. Din anumite motive entuziasmul a trecut şi biogazul a „fâsâit” slab până s-a stins.

... [continuare]
 
 
De la gunoiul de grajd la energia electrică

Cererea tot mai mare de energie şi preţul ridicat al ţiţeiului şi al gazelor naturale constituie, fără doar şi poate, un subiect de actualitate. Acest lucru a dus la un interes crescând al oamenilor în găsirea de surse de energie regenerabilă, cum sunt biocombustibilii, deşeurile celulozice, vântul, energia solară sau gunoiul de grajd.

... [continuare]
 
 
Structura unei bucătării furajere pentru fermele zootehnice

Bucătăriile furajere (F.N.C.-urile sau micro F.N.C.-urile) sunt sisteme complexe care se folosesc pentru prepararea hranei animalelor din fermele zootehnice. În funcţie de productivitatea lor, ele se compun, în principiu, din următoarele elemente: silozuri de materii prime; silozuri de produs finit; mori; amestecătoare; dozatoare pentru premixuri; dozatoare de ulei; utilaje de transfer materii prime şi produse finite; computere de proces şi accesorii; echipamente electrice şi accesorii.

... [continuare]
 
 
Energie produsă în fermă

În ultimii ani, subiectul securităţii energetice, a independenţei energetice şi obţinerii de energie din materii prime care se pot reface într-un timp scurt (resurse regenerabile), a devenit atât de popular încât a depăşit nivelul discuţiilor din mediile ştiinţifice sau guvernamentale, iar acum se bucură de interesul oamenilor de rând.

... [continuare]
 
 
Utilaje Güttler la Voiteg

Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din localitatea Voiteg a făcut un pas important pentru pregătirea fermierilor care doresc să se specializeze în domeniul întreţinerii şi exploatării maşinilor agricole, prin stabilirea unei colaborări cu firma Guttler.

... [continuare]
 
 
“Paradisul legumelor”, o lecţie de business

Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul Arad s-au încumetat să spargă tiparele înfiinţând, după lege, primul grup de producători legumicoli din România.

... [continuare]
 
 
Toate articolele Tehnologii Agricole