Producătorii şi retailerii renegociază termenele de plată

 
Frumos aranjate, legumele aşteaptă să fie cumpărate.

După nenumărate întâlniri ale producătorilor cu reprezentanţii lanţurilor de hypermarketuri, în prezenţa oficialilor din Ministerul Agriculturii, procesatorii şi retailerii au fost de acord să renunţe la impunerea unor termene de plată a mărfurilor.

Ambele părţi au convenit ca termenul de plată să se stabilească prin negociere. Excepţie face doar carnea refrigerată, pentru care hypermarketul va face plata în termen de 30 de zile de la data completării facturii.

Toate modificările sunt prevăzute într-un proiect de ordonanţă înaintat Ministerului Agriculturii, care îl va propune spre dezbaterea Parlamentului.

Anterior acestei propuneri de modificare a codului de bune practici, magazinele erau obligate să achite produsele proaspete în termen de 12 zile, produsele congelate în 20 de zile, iar celelalte mărfuri în 35 de zile.

Retailerii au spus însă că termenele sunt prea mici şi preferă să cumpere marfă din import. Drept urmare, producătorii români au cerut amânarea aplicării codului şi modificarea acestuia.


 
 
 
Trimite unui prieten Producătorii şi retailerii renegociază termenele de plată
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Producătorii şi retailerii renegociază termenele de plată
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 
 

Articole corelate

Codul de bune practici va... Luni, 23 februarie a.c., proiectul de act normativ elaborat pe baza Codului de Bune Practici semnat de producătorii... [ continuare ]
Relaţiile comerciale...
Comunitatea europeana, 23 Mar 2009 - 14:00, 0 comentarii
Luni, 23 februarie a.c., proiectul de act normativ elaborat pe baza Codului de Bune Practici semnat de producătorii... [ continuare ]
Sârbu vs. Supermarketuri
Industria Alimentara , 07 Apr 2009 - 14:00, 0 comentarii
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care transpune în lege Codul de Bune Practici în sectorul alimentar a fost... [ continuare ]
Criza economică schimbă...
financiar agricole, 22 Jan 2010 - 16:00, 0 comentarii

Situaţia economică dificilă a modificat în mare măsură şi comportamentul cumpărătorilor din magazinele... [ continuare ]

Codul de Bune Practici e...
Diverse, 29 Jan 2010 - 12:00, 0 comentarii

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a mediat, săptămâna trecută, întâlnirea... [ continuare ]

 
 
 

Financiar Agricole

Sprijin pentru motorina...
Ferma , 10 Mar 2010 - 15:00, 0 comentarii

Premierul Emil Boc a semnat zilele trecute Hotărârea de Guvern privind reducerea accizei la motorina ... [ continuare ]

Recesiunea şi influenţele...
Ferma , 05 Mar 2010 - 12:00, 0 comentarii

Potrivit unui raport publicat recent de compania americană Global Industry Analysts (GIA), vânzările la nivel ... [ continuare ]

Ungaria - Ajutoare de stat...
Ferma , 03 Mar 2010 - 14:00, 0 comentarii

Comisia Europeană a autorizat, în conformitate cu normele comunitare, ajutorul de stat în valoare de ... [ continuare ]

APIA preia cererile pentru...
Ferma , 26 Feb 2010 - 13:00, 0 comentarii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a ... [ continuare ]

Prima sesiune a Măsurii...
Ferma , 26 Feb 2010 - 10:00, 0 comentarii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că prima sesiune pentru depunerea ... [ continuare ]

Acciza la tutun a adus...
Ferma , 24 Feb 2010 - 14:00, 0 comentarii

Veniturile bugetare din acciza pe tutun s-au ridicat la 5,09 miliarde de lei (circa 1,25 miliarde de euro) anul ... [ continuare ]

Producătorii şi...
Ferma , 08 Feb 2010 - 16:00, 0 comentarii

După nenumărate întâlniri ale producătorilor cu reprezentanţii lanţurilor de hypermarketuri, ... [ continuare ]

Adio subvenţii pentru...
Ferma , 08 Feb 2010 - 16:00, 0 comentarii

Din acest an, sprijinul comunitar (FEGA) pentru culturile energetice în cadrul măsurilor schemelor de plăţi ... [ continuare ]

Aplicaţie on-line pentru...
Ferma , 05 Feb 2010 - 13:00, 0 comentarii

Labirintul birocratic prin care erau purtaţi fermierii preocupaţi de obţinerea subvenţei europene a fost ... [ continuare ]

Scăpăm de „rablele”...
Ferma , 05 Feb 2010 - 12:00, 0 comentarii

Prima etapă a Programului „Rabla” pentru tractoare şi maşini agricole ar putea demara în a doua ... [ continuare ]

 
 
 

Cele mai citite azi

 

Abonare Newsletter 


 
 

 

 
 
 
 

Forum Agroinfo.ro

 
 
Intră acum pe Forum
 
 
 
 
 
TRITICALE – Triticosecale Witt.
Triticale este o cereală foarte mult folosită în ultimul timp datorită potenţialului său ridicat de producţie atât de boabe, cât şi de biomasă şi al multiplelor sale utilizări. ... [continuare]
 
 
SORGUL – Sorghum bicolor (L.) Moench
Sorgul, având origine tropicală (Africa), se cultivă mai mult în regiunile cu climat cald, acid, dar temperat continental, mai ales sorgul furajer. ... [continuare]
 
 
Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
În programarea reproducerii într-o crescătorie de iepuri de casă, este necesar să posedăm câteva cunoştinţe elementare privind particularităţile reproducerii acestei specii. ... [continuare]
 
 
Abatorizarea iepurilor de casă
În paralel cu dezvoltarea cuniculiculturii (creşterii iepurilor de casă) este necesar să se investească şi în construirea de abatoare pentru tăierea şi prelucrarea iepurilor de casă. În aceste abatoare trebuie să existe un flux de tăiere şi de prelucrare în sistem conveierizat, în condiţii de igienă desăvârşită şi sub control sanitar-veterinar strict. ... [continuare]
 
 
Trifoiul alb (Trifolium repens)
Trifoiul alb are răspândire foarte largã in toate arealele ecologice din tara noastră. ... [continuare]
 
 
SECARA – Secale cereale L.
Secara este a doua cereală panificabilă după grâu şi se cultivă în zonele mai puţin favorabile pentru cultura grâului: soluri acide sau nisipoase, climă rece şi umedă. ... [continuare]
 
 
MEIUL – Panicum miliaceum L.
1. Importanţă furajeră

Deşi din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanţă, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită următoarelor particularităţi:
... [continuare]
 
 
Sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp. crassa)
Are capacitate mare de producţie şi calitate ridicată. ... [continuare]
 
 
Gardul electric şi organizarea păşunatului

Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.

... [continuare]
 
 
OVĂZUL – Avena sativa L.
1. Importanţa furajeră

Particularităţile agrobiologice şi importanţa ovăzului au determinat răspândirea cultivării acestei specii în zonele cu climat mai umed şi răcoros, de pe toate continentele. În ţara noastră, în ultimii ani, ovăzul este cereala păioasă de primăvară cea mai cultivată, suprafaţa fiind în jur de 100 000 ha.

... [continuare]
 
 
Toate articolele Tehnologii Agricole