Ce primeşte agricultura în 2010?

 
Viţică la păscut

Credite la greu. Subvenţia pentru animale aferentă lui 2009 a fost împărţită în două tranşe, la fel ca în anii precedenţi, prima tranşă de de 200 de lei/cap de bovină, respectiv de 15 lei/cap de ovină/caprină intrând în conturile crescătorilor la sfârşitul anului trecut.

Probleme au apărut însă cu cea de-a doua tranşă, pe care statul nu a mai avut bani s-o plătească şi, la presiunea reprezentanţilor fermierilor, a apelat la o măsură urgentă, de compromis, convenind cu CEC, BRD şi BCR să crediteze ele fermierii până când statul va avea banii necesari să stingă această obligaţie de plată.

Guvernul anunţa atunci că statul va garanta creditele respective, a căror accesare urma să fie extrem de simplă - pe baza unei adeverinţe de la APIA, fără a da detalii despre dobândă, comisioane sau procent de garantare.

Detaliile au ieşit în evidenţă abia când oamenii au ajuns să aibă de-a face cu băncile, mulţi neînţelegând informaţiile primite despre condiţiile creditării, manifestându-se prin urmare suspicioşi şi destul de reticenţi.

Mai mult, au fost cazuri, de exemplu în judeţul Botoşani, când fermierii care au datorii la bănci nu au mai primit un alt credit, chiar dacă este garantat de stat, pentru a-şi încasa echivalentul subvenţiei pe cap de animal pe care statul nu a plătit-o.

Plata datoriilor restante. Bugetul agriculturii pe 2010 este foarte sărac. Drept urmare, banii vor ajunge pentru plata datoriilor către fermieri şi... cam atât. Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a spus că până la sfârşitul lunii februarie se vor achita toate subvenţiile restante aferente anului 2009 (prioritate au cei care cu contractat credite în contul subvenţiilor). După care, Dumnezeu cu mila.

Ajutor... de Sus. Mihail Dumitru a declarat că, având în vedere criza şi resursele bugetare limitate, speră că măcar Dumnezeu şi astrele să poată ajuta agricultura românească în 2010. De cealaltă parte, agricultorii speră ca recolta din acest an să fie mai bună, datorită ploilor şi ninsorilor din ultima vreme, care vor reface rezerva de apă din sol.


 
 
 
Trimite unui prieten Ce primeşte agricultura în 2010?
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Ce primeşte agricultura în 2010?
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

 
 
 

8 Comentarii COMENTEAZĂ

anonim, 03-Mar-2010 08:32:53
mit...
asa ne trebuie daca nu sintem uniti? greci stau de doua saptamini in strda si isi cer drpturile. la noi fiecare in legea lui,si cu mindria lui.haideti sa ne cunoastem? ca alfel dumnezeu cu mila.
anonim, 02-Mar-2010 20:10:15
ce primeste agricultura in 2010 ...
primeste vorbe au spus ca dau banii in 2 transe la bovine si cand am mers la banca am ramas cu stupoare am gasit in cont 160 lei pe animal cand ne da restul la sfantul asteapta cred ca sunt nebuni vor sa murim cu animale cu tot
anonim, 01-Mar-2010 14:34:50
ce primeste agricultura in 2010 ...
ne cred niste prosti si eu stiu ce vorbesc ca am luat teapa cu fermierul ne cred tarani needucati dar nu este chiar asa
anonim, 01-Mar-2010 14:34:47
ce primeste agricultura in 2010 ...
ne cred niste prosti si eu stiu ce vorbesc ca am luat teapa cu fermierul ne cred tarani needucati dar nu este chiar asa
anonim, 01-Mar-2010 14:30:26
ce primeste agricultura in2010 ...
primeste numai minciuni am ajuns de ne umileste toti guvenantii mi se face scarba de minciunile care ni le baga pe gat atata nesimtire nu sa mai intalnit parca suntem slugile lor ar trebui sa le fie rusine dar nu le este pentru ca au obrazul gros si domnul radulescu ce latra cand il ardea dar acum ca sa vazut secretar ce sa inmuiat vorbeste numai in limita de buget tot timpul lam suspectat ca este parsiv dar am avut dreptate
anonim, 01-Mar-2010 14:30:15
ce primeste agricultura in2010 ...
primeste numai minciuni am ajuns de ne umileste toti guvenantii mi se face scarba de minciunile care ni le baga pe gat atata nesimtire nu sa mai intalnit parca suntem slugile lor ar trebui sa le fie rusine dar nu le este pentru ca au obrazul gros si domnul radulescu ce latra cand il ardea dar acum ca sa vazut secretar ce sa inmuiat vorbeste numai in limita de buget tot timpul lam suspectat ca este parsiv dar am avut dreptate
anonim, 15-Feb-2010 09:00:50
munca in zadar...
pai ce sa primeasca agicultura?munca nerecunoscuta...si ministrii adusi cu pluta direct in fotoliul ministerului.ia sa stea si ministru fara salariu si masina la scara si diurne fara numar sa vedem cum se descurca?nesimtitilor ce sinteti va ginditi numai la buzunarul vostru si la fermieri d-zeu cu mila ai....idiotilor
anonim, 09-Feb-2010 11:55:53
ce primeste agricultura in 2010 ...
FOARTE MULTE VORBE SI PUTINE FAPTE MAI MULT NU MERITAM DACA ASA PERSOANE AM VOTAT
 
ADAUGĂ COMENTARIUL TĂU
 

Articole corelate

Bugetul agriculturii se... Bugetul Ministerului Agriculturii pe 2009 este de 8,45 miliarde lei, procentul din PIB aprobat pentru bugetul... [ continuare ]
Ministerul Agriculturii:... Beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cei ai plăţilor unice pe suprafaţă, dar şi... [ continuare ]
APIA dă adeverinţe pentru...
financiar agricole, 09 Dec 2009 - 15:00, 0 comentarii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat, până în data de 7 decembrie... [ continuare ]

 
 
 

Financiar Agricole

Sprijin pentru motorina...
Ferma , 10 Mar 2010 - 15:00, 0 comentarii

Premierul Emil Boc a semnat zilele trecute Hotărârea de Guvern privind reducerea accizei la motorina ... [ continuare ]

Recesiunea şi influenţele...
Ferma , 05 Mar 2010 - 12:00, 0 comentarii

Potrivit unui raport publicat recent de compania americană Global Industry Analysts (GIA), vânzările la nivel ... [ continuare ]

Ungaria - Ajutoare de stat...
Ferma , 03 Mar 2010 - 14:00, 0 comentarii

Comisia Europeană a autorizat, în conformitate cu normele comunitare, ajutorul de stat în valoare de ... [ continuare ]

APIA preia cererile pentru...
Ferma , 26 Feb 2010 - 13:00, 0 comentarii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a ... [ continuare ]

Prima sesiune a Măsurii...
Ferma , 26 Feb 2010 - 10:00, 0 comentarii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că prima sesiune pentru depunerea ... [ continuare ]

Acciza la tutun a adus...
Ferma , 24 Feb 2010 - 14:00, 0 comentarii

Veniturile bugetare din acciza pe tutun s-au ridicat la 5,09 miliarde de lei (circa 1,25 miliarde de euro) anul ... [ continuare ]

Producătorii şi...
Ferma , 08 Feb 2010 - 16:00, 0 comentarii

După nenumărate întâlniri ale producătorilor cu reprezentanţii lanţurilor de hypermarketuri, ... [ continuare ]

Adio subvenţii pentru...
Ferma , 08 Feb 2010 - 16:00, 0 comentarii

Din acest an, sprijinul comunitar (FEGA) pentru culturile energetice în cadrul măsurilor schemelor de plăţi ... [ continuare ]

Aplicaţie on-line pentru...
Ferma , 05 Feb 2010 - 13:00, 0 comentarii

Labirintul birocratic prin care erau purtaţi fermierii preocupaţi de obţinerea subvenţei europene a fost ... [ continuare ]

Scăpăm de „rablele”...
Ferma , 05 Feb 2010 - 12:00, 0 comentarii

Prima etapă a Programului „Rabla” pentru tractoare şi maşini agricole ar putea demara în a doua ... [ continuare ]

 
 
 

Cele mai citite azi

 

Abonare Newsletter 


 
 

 

 
 
 
 

Forum Agroinfo.ro

 
 
Intră acum pe Forum
 
 
 
 
 
Abatorizarea iepurilor de casă
În paralel cu dezvoltarea cuniculiculturii (creşterii iepurilor de casă) este necesar să se investească şi în construirea de abatoare pentru tăierea şi prelucrarea iepurilor de casă. În aceste abatoare trebuie să existe un flux de tăiere şi de prelucrare în sistem conveierizat, în condiţii de igienă desăvârşită şi sub control sanitar-veterinar strict. ... [continuare]
 
 
Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
În programarea reproducerii într-o crescătorie de iepuri de casă, este necesar să posedăm câteva cunoştinţe elementare privind particularităţile reproducerii acestei specii. ... [continuare]
 
 
Trifoiul alb (Trifolium repens)
Trifoiul alb are răspândire foarte largã in toate arealele ecologice din tara noastră. ... [continuare]
 
 
SECARA – Secale cereale L.
Secara este a doua cereală panificabilă după grâu şi se cultivă în zonele mai puţin favorabile pentru cultura grâului: soluri acide sau nisipoase, climă rece şi umedă. ... [continuare]
 
 
SORGUL – Sorghum bicolor (L.) Moench
Sorgul, având origine tropicală (Africa), se cultivă mai mult în regiunile cu climat cald, acid, dar temperat continental, mai ales sorgul furajer. ... [continuare]
 
 
TRITICALE – Triticosecale Witt.
Triticale este o cereală foarte mult folosită în ultimul timp datorită potenţialului său ridicat de producţie atât de boabe, cât şi de biomasă şi al multiplelor sale utilizări. ... [continuare]
 
 
MEIUL – Panicum miliaceum L.
1. Importanţă furajeră

Deşi din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanţă, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită următoarelor particularităţi:
... [continuare]
 
 
Sfecla furajeră (Beta vulgaris ssp. crassa)
Are capacitate mare de producţie şi calitate ridicată. ... [continuare]
 
 
Gardul electric şi organizarea păşunatului

Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.

... [continuare]
 
 
OVĂZUL – Avena sativa L.
1. Importanţa furajeră

Particularităţile agrobiologice şi importanţa ovăzului au determinat răspândirea cultivării acestei specii în zonele cu climat mai umed şi răcoros, de pe toate continentele. În ţara noastră, în ultimii ani, ovăzul este cereala păioasă de primăvară cea mai cultivată, suprafaţa fiind în jur de 100 000 ha.

... [continuare]
 
 
Toate articolele Tehnologii Agricole